Premium
Meditații online individuale - Barron’s

Suceava, Suceava, RO 180.00 RON

Publicat cu 1 lună în urmă 64 vizualizări ID #8344

Descrierea anunțului

Bună!

Ofer meditații individuale pentru admiterea la medicină generală/medicină militară/medicină dentară din Barron's.

Despre mine:
•Am absolvit Medicina Generală la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.
•De-a lungul parcursului universitar am beneficiat de mai multe burse academice. În anul V am urmat un semestru de studii în Turcia prin intermediul unei burse Erasmus, iar practica de vară am desfășurat-o în Croația, tot în cadrul unui program bursier.
•În prezent, urmează să efectuez un stagiu de internship medical în Austria.
•Am activat ca demonstrator-preparator la disciplina de Biofizică în cadrul universității între anii IV și VI.
•În ultimul an de studiu am obținut bursa de merit, iar în anii anteriori am fost student doar la buget.
Am obținut nota 10 la lucrarea de licență în medicină.
•Am absolvit şi modulul psihopedagogic din cadrul facultății de medicină.


Despre meditații:
•Pentru fiecare capitol vei primi materiale structurate – scheme, prezentări PowerPoint și grile – toate realizate de mine.
•În plus, îți voi oferi sfaturi practice și detalii-cheie care vor face diferența la examen.
•Obiectivul meu este să transform materia într-o formă mai accesibilă și mai ușor de înțeles, astfel încât procesul de învățare să fie cât mai eficient şi nu să toceşti materia.
•Am rezultate frumoase cu elevii anteriori, un exemplu fiind locul 31 din 659 la medicină generală. Mai țin să menționez că toți elevii, pe care i-am meditat până acum, au intrat doar la buget.

    Detalii meditator

  • Unde se vor desfășura meditațiile?
    Online La domiciliul elevuluiLa domiciliul meditatorului
  • Nivelul de predare al meditatorului
    Scoala generalaLiceuFacultate
  • Calificari meditator
    Diploma de BacalaureatStudentAbsolvent de facultateLicentiatProfesor preuniversitarProfesor universitar
  • Experienta meditator
    Fara experienta1-2 ani2-5 ani5-10 anipeste 10 ani
  • Durata sedintei
    1 h1 h 30 min2 h2 h 30 min3 h