Premium
devkids

Bucuresti, RO 120.00 RON

Descriere

Noi suntem Theodor și Răzvan, amândoi am urmat liceul la profilul matematică-informatică intensiv, iar apoi am absolvit o facultate și un masterat în domeniul calculatoarelor. Acum facem software development pentru două companii mari din București, iar in afara programului împărtășim cunoștințele noastre cu copiii care sunt pasionați de calculatoare și doresc să se dezvolte în acest domeniu.

Drumul nu a fost ușor, a avut multe urcușuri și coborâșuri, tocmai de aceea am decis să începem acest proiect prin care dorim să ușurăm modul în care copilul dumneavoastră va întelege programarea. Chiar dacă nu doreste să profeseze în domeniu, cel mai important este ca, învățând programarea, acesta își va forma gândirea logică, va învăța să fie mai ordonat și organizat, iar acest lucru îl va ajuta in viața de zi cu zi.
Ne place programarea și să lucrăm cu copiii. Experiența cu elevii ne-a ajutat să observăm ce noțiuni sunt mai greu de asimilat și ce exerciții trebuie să le arătăm pentru a le câștiga interesul și păstra atenția.
Am observat că fiecare copil are propriul său ritm de asimilare a cunoștințelor, cât și propriile nevoi în ceea ce privește învățarea. Ședințele personalizate sunt eficiente pentru că toata atenția noastra este atribuita unui singur participant, lucru care ne face să avansam într-un mod optim și cu rapiditate prin exercițiile alese.
Contextul actual ne-a făcut să progresăm și să ținem ședințele exclusiv online. Folosim zoom sau discord, aplicații prin intermediul cărora putem atât să vedem ecranul cât și să preluam controlul asupra calculatorului copilului, lucru care ne ajută să le explicam într-un mod mai facil atunci când întampină probleme.

Mai multe informatii gasiti pe devkids.info

    Attributes

  • Unde se vor desfășura meditațiile?
    Online La domiciliul elevuluiLa domiciliul meditatorului
  • Nivelul de predare al meditatorului
    Scoala generalaLiceuFacultate
  • Calificari meditator
    Diploma de BacalaureatStudentAbsolvent de facultateLicentiatProfesor preuniversitarProfesor universitar
  • Experienta meditator
    Fara experienta1-2 ani2-5 ani5-10 anipeste 10 ani
  • Durata sedintei
    1 h1 h 30 min2 h2 h 30 min3 h
  • Link web (optional)

Comentarii 0

No comments has been added yet