Ofer meditații la limba engleză și la limba română pentru preșcolari, școlari sau liceeni.
Sunt licențiată a facultății de litere, specializarea Română- Engleză, iar în prezent urmez cursurile unui master în domeniul traductologiei.
În prezent activez la o școală privată cu predare în limba engleză, în interiorul căreia am reușit să mă dezvolt, și să interacționez cu o multitudine de cursanți aflați la toate vârstele: începând cu perioada preșcolară, ajungând la persoane aflate în pragul pensiei.
Prețul ședințelor este de 65 de lei pentru o oră și 30 de minute, iar orele se desfășoară online sau la domiciliul meu.
Lecțiile sunt adaptate nevoilor și nivelului fiecărui cursant, astfel că succesul va fi unul garantat.
Când vine vorba de copiii aflați la vârsta preșcolară, noțiunile de limbă engleză sunt introduse în mod treptat prin intermediul jocului didactic.
Dacă sunteți în căutarea unui profesor răbdător, calm și perseverent care iubește ceea ce face, nu ezitați să mă contactați!