Limba germană este (re)cunoscută pentru dificultatea ei, dar, după mine, acest zvon circulă tocmai fiindcă nu este suficient de bine cunoscută. Le ofer persoanelor interesate (elevilor din ciclul primar, gimnazial și liceal, dar și celor care au finalizat de mult studiile, însă și-au păstrat curiozitatea și dorința de a învăța) ajutorul de care au nevoie pentru a stăpâni primul nivel al limbii germane, stabilit de măsurătorile internaționale drept A1-A2. Dacă acest prim nivel este asimilat, vom trece împreună la următorul nivel, B1-B2. Le pun cursanților la dispoziție materialele mele.
Celor deja bine familiarizați cu această limbă, și care își doresc nu doar să o exerseze, ci să o folosească cum se cuvine, le propun să pășim pe teritoriul literaturii germane și să citim împreună câteva romane.
Aștept cu drag să începem să explorăm limba germană împreună!
Meditatorul nu a uploadat poze