Știu cât de complicat poate părea examenul de Bacalaureat la limba română, dar eu sunt aici să îți demonstrez că orice este posibil! Alături de mine vei avea parte de o pregătire corespunzătoare la această disciplină. Ședințele se vor desfășura într-un mediu plăcut și interactiv, exclusiv în mediul online. În prima oră voi vrea să îți testez cunoștințele actuale și să aflu care este metoda prin care îți place să ți se predea. Consider că acest lucru prezintă o mare importanță, deoarece fiecare copil este diferit, astfel procesul de învățare este unul complex și nu poate fi la fel pentru toți. Parcursul ședințelor este bine organizat, bine structurat, astfel încât să putem parcurge toată materia și să fixăm cunoștințele rapid, dar temeinic. Materialele vor fi asigurate de mine, iar temele vor fi personalizate după nevoile fiecărui elev (nu sunt de acord să îi "arunc" elevului 2-3 teste și gata, după cum am observat că se practică). Eu vreau să văd în primul rând ce ai nevoie, unde ai lipsuri și să găsesc exercițiile potrivite, care să îți pună la încercare creierul. Știu că te întrebi "ok, și subiectul al treilea?". Chiar și în cazul eseurilor poate fi distractiv. Nu trebuie să tocești 25 de eseuri, lasă-mă să îți arăt cât de frumoasă și ușoară este limba și literatura română! Îți pot oferi o cu totul altă perspectivă asupra acestei materii de care sunt convinsă că abia aștepți să scapi. De asemenea, pe lângă ședința de meditație, îți voi sta nonstop la dispoziție pentru orice întrebare/nelămurire din temă sau/și din materie. Un lucru este clar: trebuie să știi tot! Mă refer la materia de bacalaureat, desigur. Trebuie să fii pregătit pentru orice îți va pica, deoarece poți fi surprins.
Ca să adaug o notă personală textului, eu am obținut nota 9,75 la examenul de bacalaureat de la limba română, învățând într-un mod interactiv, fără "tocit". Mi-a făcut plăcere să învăț la această materie, incluzând subiectul al treilea, care mi s-a părut o poveste frumoasă (deși operele pot părea plictisitoare, fără sens, paralele cu actualitatea). Totul depinde de cum privești lucrurile. Chiar și Ștefan Gheorghidiu (protagonistul operei "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război", scrisă de Camil Petrescu) poate fi un personaj interesant, mai ales pentru cei pasionați de psihologie.
De asemenea, de-a lungul acestor 3 ani în care am profesat, am avut rată de promovabilitate 100% a examenului de bacalaureat, lucrând cu zeci de elevi de clasa a 12-a, dar și cu cei puțin mai mari, care nu au reușit sa promoveze la timp examenul. Mă consider o persoană răbdătoare, iar rezultatele mele vorbesc de la sine.
Concluzionând, te invit să lucrăm împreună!
Meditatorul nu a uploadat poze