Teodora Mazilu

Bucuresti, RO 50.00 RON

Descriere

Meditații: Limba și Literatura Română și Limba Engleză

Mai ieri pătrundeam pas cu pas în tainele cuvântului scris, mai ieri descopeream dulceaţa cuvintelor argheziene, mai ieri răscoleam misterul versului eminescian, mai ieri eram elevă în ciclul gimnazial, mai ieri... Astăzi, când sunt plimbată de soartă în lumea mare, îmi amintesc cu dor de acele timpuri, de primele încercări de a „zbura”, de concursurile pentru care mă pregăteam temeinic, de seratele literare la care luam parte cu o emoție copleșitoare... Dar cel mai mult tânjesc după orele de limba și literatura română, în care am fost îndrumată să prețuiesc frumosul, să mă exprim prin vocabule poetice, să mă autodepășesc. Câtă nostalgie şi bucurie sufletească a anilor ce au zburat... Poate că nu aş fi cea de astăzi dacă drumul meu nu s-ar fi intersectat cu cel al unui dascăl care mi-a arătat câtă viață stă în filele unei cărți, câtă strălucire ascunde în ea arta. Datorită dumneaei, „armele” mele cele mai de preț au fost și vor rămâne cuvintele.
Pasiunea pentru limba română, precum și plăcerea de a interacționa cu copiii de toate vârstele îmi permit astăzi să ofer meditații elevilor, abordarea mea fiind una personalizată, în funcție de nevoile și obiectivele fiecărui cursant:
- îmbunătățirea situației școlare;
- pregătire pentru Evaluarea Națională;
- recuperarea materiei, asimilarea noilor concepte;
- pregătire pentru teste, teze sau corijențe;
- îmbogățirea vocabularului, precum și a noțiunilor de gramatică.

De asemenea, ofer meditații și la limba engleză, atât pentru nivelul primar cât și gimnazial, prin adaptarea metodelor de predare pentru fiecare nivel de vârstă.

Am urmat studiile Liceului Teoretic "Nicolae Iorga" din Brăila, profilul umanist, specializare filologie.
Am absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, specializarea Limbă și Literatură Engleză-Suedeză. Lucrarea mea de licență a fost redactată în limba engleză, obținând în final nota 10.
Am finalizat Modulul Psihopedagogic, nivelul 1.


Am participat la nenumărate concursuri și olimpiade la limba română, cât și la limba engleză.
Printre trăsăturile mele definitorii se numără răbdarea, punctualitatea, creativitatea, devotamentul, dăruirea.
Sunt membră a Cenaclului Literar "Nicolae Băciuț", fondat în Brăila.
Am participat între 2012-2019 la manifestările culturale și artistice desfășurate în cadrul Festivalului Național de Creație și Interpretare "Ana Blandiana".

    Attributes

  • Unde se vor desfășura meditațiile?
    Online La domiciliul elevuluiLa domiciliul meditatorului
  • Nivelul de predare al meditatorului
    Scoala generalaLiceuFacultate
  • Calificari meditator
    Diploma de BacalaureatStudentAbsolvent de facultateLicentiatProfesor preuniversitarProfesor universitar
  • Experienta meditator
    Fara experienta1-2 ani2-5 ani5-10 anipeste 10 ani
  • Durata sedintei
    1 h1 h 30 min2 h2 h 30 min3 h

Comentarii 0

No comments has been added yet