Poate te întrebi "de ce e matematica atât de grea?" , "de ce nu sunt în stare să înțeleg ceva din clasă?".
Dar, adevărul e că nici matematica nu e grea și nici tu nu ești incapabil să o înțelegi. Totul are legătură cu cât de ușor îți este explicată și cât de bine te înțelegi cu profesorul.
Ei bine, aici intervin eu, pentru că, în cei 8 ani în care am tot oferit meditații am învățat că profesorul nu este un superior al elevului, ci un colaborator, un prieten care îl ajută să înțeleagă în ritmul și în stilul elevului matematica. Iar dacă profesorul, părintele și elevul lucrează toți trei la același obiectiv, reușita este garantată, adică poți înțelege matematica la fel ca un premiant, indiferent la ce nivel ești acum .
Meditatorul nu a uploadat poze



